Magistrații ÎCCJ au decis, miercuri, ca senatorul Doina Tudor să fie cercetată în arest la domiciliu. Inițial judecătorii au dispus control judiciar în cazul acesteia, însă DNA a contestat decizia, iar judecătorii instanței supreme au decis să fie plasată în arest la domiciiliu.
Instanța supremă a respins pe 26 februarie, cererea DNA de arestare preventivă a senatorului Doina Tudor și a dispus măsura controlului judiciar, dispozițiile magistraților putând fi contestate de DNA, dar și de parlamentar.
Senatorul PNL Doina Tudor este cercetată de DNA pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită.
Datele din dosar, potrivit comunicatului emis de DNA, arată că în perioada martie-mai 2013, Doina Tudor l-a ajutat în mod direct „pe inculpatul Tudor Daniel George să primească suma de 200.000 de euro (din suma totală de 300.000 de euro primită de inculpatul Tudor Daniel George), pentru ca, în schimb, acesta, în calitate de președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, să favorizeze o firmă de asigurări care făcuse obiectul unor activități de control”.